Fost secretar adjunct în Ministerul Mediului a recunoscut că a luat bani pentru contracte

Fost secretar adjunct în Ministerul Mediului a recunoscut că a luat bani pentru contracte
Publicat: 28/06/2017, 13:28
Actualizat: 05/06/2018, 15:20

„În prezența apărătorului ales, inculpatul Para Lorant a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: trei ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Inculpatul Para Lorant va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii spun că în calitate de secretar general adjunct al Ministerului Mediului și Pădurilor, în luna august 2010, acesta ar fi acceptat promisiunea reprezentantului unei societăți comerciale, transmisă prin intermediar, ca, în schimbul unei sume de bani, să-și exercite influența pe lângă ministrul mediului și pădurilor și conducerea Administrației Naționale Apele Romane, astfel încât societatea respectivă să fie desemnată ca executant al unor lucrări de îndiguire împotriva inundațiilor, în județul Tulcea (contract în valoare de 5 milioane de lei).

„În acest scop, la data de 03 septembrie 2010, inculpatul Para Lorant a primit de la reprezentantul societății comerciale, prin intermediar, suma de 250.000 lei, echivalentul a 5% din valoarea alocată lucrărilor. În aceeași calitate, în schimbul exercitării influenței față de aceleași persoane, inculpatul Para Lorant a primit de la un funcționar aflat în subordinea sa, servicii de cazare și masă la un hotel din Mamaia, în perioada 11 iulie – 7 august 2010, în valoare totală de 18.376 lei (achitați prin intermediul a două firme) precum și servicii turistice (cazare, bilete de avion) în perioada 01-05 decembrie 2010 la Viena – Austria, în valoare totală de 4.485 lei (achitați printr-o firmă”, explică DNA.

Procurorii au pus sechestru pe un imobil al lui Para Lorant și au dispus poprirea sumei de 68.231 lei, aflată în contul unei bănci.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată...
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Imaginile în care Novak Djokovic a fost lovit cu o sticlă în cap după meci!...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Anunț pentru proprietarii de apartamente cu 2 camere. Decizia cu care nimeni nu e de...
Momente dramatice pentru o vedetă din România. A leșinat în avion
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor...